Limbi

Lecția 4

Când am discutat despre ceea ce Isus a realizat prin moartea, am văzut că încrederea în revendicările Lui ne dau acces la promisiunile Lui, dar ca aceste promisiuni să devină reale în viața noastră, avem nevoie de o schimbare în atitudine și comportament.

Schimbarea începe cu citirea și încrederea în ceea ce El spune despre sine și despre noi. Iată câteva exemple despre ceea ce spune Isus despre sine în contrast cu ceea ce spune despre noi.

  1. Isus este pe de-a întregul bun. Noi suntem umpluți cu rău.
  2. Isus ne-a iubit. Noi L-am urât.
  3. Isus ne-a ales. Noi L-am respins.
  4. Isus a ascultat de Dumnezeu în mod perfect. Noi ne-am răzvrătit împotriva regulilor Lui.
  5. Isus a suferit în mod voit pentru dușmanii Lui, inclusiv pentru noi. Noi nu era dispuși să suferim nici măcar pentru cei dragi ai noștri.
  6. Isus a fost cel mai mare slujitor. Noi nu vrem să slujim ci să fim slujiți.
  7. Isus a înviat din morți. Noi suntem destinați să cădem în mormânt, dar cu toate acestea există speranță pentru că Isus ne-a oferit propria viață.

Isus e Dumnezeu, dar totuși pe deplin om. El a fost cel mai grozav om care a trăit și a ales să ne iubească și a continuat să facă asta pe când încă-i eram dușmani.

Nimeni nu poate fi schimbat de către Isus decât prin apropierea de El în umilință. Isus nu este o formulă magică. Este o persoană care cunoaște fiecare gând din mintea noastră.

Biblia spune că Dumnezeu se opună celor mândri, dar le dă favor celor umili. Dacă ne apropiem de Isus cu dorința de a-L folosi pentru a obține ce vrem noi, nu vom fi niciodată primiți de către El. Dacă nu ne îndepărtăm de rău și începem să-l urâm, dacă nu alegem binele în locul răului, nu-L vom cunoaște niciodată și nu vom beneficia de promisiunile Sale.

Această atitudine de regret pentru rău, cuplată cu dorința pasionată de bunătatea lui Isus – și încrederea fermă în promisiunile Lui – devine noul nostru normal. Când citim ceea ce spune în Biblie, apoi ne rugăm și căutăm voia Lui, atitudinea noastră se schimbă din mândrie în umilință. Începem să devenim ca și El.

Isus vede inimile noastre. Trebuie să creștem în a urî răul și să dorim ca bunătatea Lui să ia locul răului. Atunci.

Când ne apropiem de El cu umilință autentică, El întâlnește răutatea noastră și începe să vindece inima noastră. Abia când ne vedem pe noi înșine în mod onest și trăim viața în concordanță cu adevărul că Dumnezeu ne-a ales ca să ne iubească și să ne crească în bunătatea Lui, că Dumnezeu ne oferă viață, bucurie și dragoste.

Nu e minunat felul în care ne implică în acest proces?

Dacă te simți rușinat de răul tău, e bine! Aleargă la El. Îngenunchează în umilință și mulțumește-I pentru că ți-a arătat adevărul despre tine. Este dovada că Isus te urmărește cu dragoste.

Renunță la rău și întoarce-te la Isus. Adâncește-te în Biblie. Scufundă-te în rugăciune. Meditează la cine este și ce promite Isus că va face în și prin tine. Predă-te Lui ca să-L mulțumești și să trăiești în relație strânsă cu El. Ține minte că dragostea și promisiunile Lui sunt ceea ce-ți dau putere și autoritate în a trăi o viață pură.

Acesta este un proces constant, zilnic. Când eșuezi, nu te lăsa încolțit de vină sau de un sentiment fără speranță. În momentul în care eșuezi ai nevoia cea mai mare de a te întoarce înspre Dumnezeu. Ideea că răul nostru este mai puternic decât Dumnezeu este ridicolă și arogantă. Isus te iubea chiar și când tu trăiai împotriva Lui. Bineînțeles că te va ierta acum că ești copilul Său! El este mai puternic decât răul tău și te iubește mai mult decât te displaci tu. Crede asta și nu-ți vei pierde speranța.

Caută Mai Adânc

Citește 1 Ioan 1, Efesemi 5:8 și Ioan 11:9-10, apoi notează cum ai înțeles tu iertarea și ce înseamnă să ”umbli în lumină”. Roagă-te despre asta, apoi discută în mod onest cu un prieten creștin de încredere. Umbi tu în lumină? Dacă nu, ce schimbare poți face azi pentru a intra în lumină?

Anterior Listă Listă Următorul